După doi ani de când sunt iubiţi, Suzan îl anunţă pe Daug că îl părăsește, nemulţumită că acesta încă mai locuieşte cu parinţii lui, aceştia fiind decedaţi, iar cenuşa lor aflându-se, în urne, pe şemineu. De asemenea este deranjată de faptul că Daug, munceşte la drumuri, acest serviciu nefiind satisfăcător pentru pretenţiile ei. La scurt timp după aceasta, Daugh găseşte o raţă sălbatică rănită la o aripă de glonţul unui vânător. Neştiind ce să facă cu ea, la îndemnul colegilor de serviciu, o duce la Grădina Zoologică, sperând că va fi primită acolo. Îngrijitoarea de păsări de la Grădina Zoologică îi recomandă un veterinar care este şi specialist în păsări. Acesta îi spune că este un mascul dintr-o specie de raţă sălbatică, care trăieşte doar în Noua Zeelandă şi că rațele din această specie, când îşi găsesc perechea, rămân împreună pentru tot restul vieţii. Considerând că trebuie să facă ce este mai bine pentru pasăre, Doug hotărăşte să păstreze rața în grija sa. La scurt timp, o va invita la o întâlnire pe Holly, îngrijitoare de păsări de la Grădina Zoologică, iar astfel, viața lui începe să se echilibreze, ataşându-se tot mai mult de răţoi şi întâlnindu-se tot mai des cu Holly. În tot acest timp, Suzan, fosta prietenă a lui Doug doreşte să se împace cu el. În momentul în care vom afla dacă răţoiul îşi va mai putea recăpăta capacitatea de a zbura, vom şti şi care este opţiunea lui Doug, care trebuie să aleagă între cele două femei din viaţa lui. IMDB : 6,0